Tăcerea monahilor este ziditoare.
În Pateric citim următoarele: „Avva Theofil, arhiepiscopul, s-a dus odată la Schit. Și adunându-se frații, i-au zis lui Avva Pamvo: Zi vreun cuvânt episcopului, ca să se folosească. Zis-a lor bătrânul: Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească.
V-am spus că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învățăm înainte să începem rugăciunile de dimineață și de seară este gestul de a ne așeza în tăcere în prezența Lui și de a-I spune Lui și nouă înșine: „Doamne, eu încă nu simt prezența Ta, dar știu că ești aici și eu stau aici mulțumindu-Ți că, în smerenia Ta, în mila Ta față de mine și față de ceilalți, Tu ești aici pentru ca eu să pot fi în prezența Ta. Dacă este voia Ta, fă-mă și pe mine să o simt, să o percep. Dacă nu este voia Ta, eu totuși știu că ești prezent aici”.
