Eşti aici

Sfantul Munte Athos
 

Sfinți și Cuvioși Părinți athoniți precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris și mulți alții ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfințeniei. Întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experiențelor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareț Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaște întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinții athoniți ai veacului...

Tăcerea monahilor este ziditoare!

Tăcerea monahilor este ziditoare.

În Pateric citim următoarele: „Avva Theofil, arhiepiscopul, s-a dus odată la Schit. Și adunându-se frații, i-au zis lui Avva Pamvo: Zi vreun cuvânt episcopului, ca să se folosească. Zis-a lor bătrânul: Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească. 

„Epoca noastră este ca epoca lui Hristos. Și atunci lumea ajunsese într-o stare deplorabilă. Lui Dumnezeu însă I s-a făcut milă de noi. Nici acum nu trebuie să ne pierdem speranța. Văd apărând în acest context nefericit un extrem de important om al lui Dumnezeu, care va ridica și va uni lumea în bine”.

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”