În multe situații, ne declarăm credința în Dumnezeu, afirmăm că nici un fir de păr nu cade fără știrea și voia Lui. Mărturisim că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.
Eşti aici
pandemie
Cartea Nu vă temeți! Aveți credință! nu are un cuprins, întrucât nu respectă structura clasică a unei cărți, ci cuprinde mesaje de suflet, adresate creștinilor, cu simțământ pastoral și creștinesc, în perioada 25 martie 2021 – 24 aprilie 2022, adică de la Buna Vestire la Înviere. Aceste mesaje au fost adresate mai întâi pe diferite rețele de socializare: WhatsApp, Facebook, iar acum prin tipar se adresează și altor creștini care nu folosesc mijloacele respective.
Lucrarea Misiune în pandemie – un jurnal duhovnicesc cuprinde diferite mesaje adresate creștinilor, în timpul pandemiei provocate de COVID-19, în perioada 23 martie – 7 iunie 2020. Aceste mesaje au fost postate pe Facebook și pe cinci grupuri de prieteni pe WhatsApp, pentru a suplini, măcar în parte, cuvântul de învățătură pe care creștinii ar fi trebuit să-l primească în Sfânta Biserică.
Cartea aceasta se dorește a fi și o mărturie a traiului cotidian din pandemie,...
Dr. Cătălin Raiu (n. 1984) este primul român selectat ca membru în panelul de experți pe libertate religioasă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
O carte de eseuri, predici și studii teologice referitoare la problemele cu care Biserica Ortodoxă a trebuit să se confrunte pe toată perioada pandemiei mondiale. Toate textele sunt întocmite de episcopi, profesori universitari, părinți duhovnicești, oameni cu discernământ duhovnicesc aparte, care au reușit să ofere soluții la problemele actuale ce au zdruncinat, intr-o oarecare măsură, credința oamenilor simpli.
Să-nceapă pandemia, ai multe bunătăți trupule, mănâncă, bea, veselește-te!
Zilele trecute am primit un pachet substanțial de bunătăți de la o prietenă care are gradină bio, eco și toate celelalte la un loc, ce consta în roșii, ceapă, castraveți, cartofi, ardei gras și porumb, ce să mai un adevărat chit de supraviețuire în aceste vremuri mai dificile. Primul gând venit în minte a fost da, da poate să vină pandemia, din nou, sunt pregătit trupește. Și mi-am dat seama că sunt asemenea bogatului din Evanghelie care s-a pregătit din toate punctele de vedere pentru seceta care urma, adunându-și bunătăți pentru iarnă.