Publicarea tâlcuirilor la Epistolele Sobornicești reprezintă o completare binevenită la celelalte tâlcuiri ale Sfântului Teofilact care au apărut până acum în limba română după 1990: tâlcuirile la cele Patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, 1 și 2 Corinteni, Romani, Galateni, Filipeni, Efeseni, Coloseni, rămânând de publicat cele la Tesaloniceni, Tit și 1 și 2 Timotei.
Eşti aici
paisianism
Editura Doxologia oferă cititorilor cel de-al doilea opus al scrierilor Sfântului stareţ Paisie Velicicovschi (1791-1794). În acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene româneşti de epocă, scrieri care au circulat în manuscrise prin intermediul traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie (cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu.
Sfântul Paisie de la Neamţ (1721-1794) a lăsat în urma sa o operă impresionantă, atât cărturărească: numeroase traduceri patristice din greaca veche şi din slavonă, cât şi duhovnicească: renaşterea vieţii monahale din Ţările Române, Rusia şi Ucraina. În încercarea de a reliefa anumite aspecte ale operei şi vieţii sale s-au scris numeroase lucrări despre Cuviosul Paisie Velicicovschi, dar cea mai importantă sursă de informaţii despre viaţa şi caracterul unei asemenea personalităţi sunt propriile sale scrieri.