Există o de-moralizare și o golire de conținut a moralei și a bioeticii, care implică reconfigurarea radicală a unui domeniu care cândva cuprindea aspectele morale. În cadrul culturii seculariste dominante, alegerile privind relațiile trupești, reproducerea sau sinuciderea, au devenit simple alegeri de stil-de-viață și stil-de-moarte.
Spun bătrânii că, în anii 1934-1935, pe valea Bistriţei, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit şi înfricoşător. O oarecare fată din sat, de vreo 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea diavolului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis pruncul mai înainte de vreme. Apoi, rușinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării şi uciderii de prunci.
Cugetând asupra spovedaniilor pe care, de-a lungul vremii, le-am făcut eu sau care mi-a fost dat să le primesc, mi se pare că destul de des spovedania se prezintă ca un fel de moment când noi am vrea să ne izbăvim de povară, de greutatea păcatelor săvârşite, şi care adesea ne este destul de neplăcută, iar aceasta pentru a putea să ne fie mai uşor să trăim. Și în acest sens imi aduc aminte de cuvintele unui băieţel, pe care surioara l-a întrebat pentru ce anume se spovedeşte, iar el a răspuns: „pentru aceea ca, azvârlind o parte dintre păcatele de dinainte, să facă loc pentru altele noi…”.
