filioque

 

Ar fi rămas Apusul ortodox dacă francii nu s-ar fi ridicat împotriva romanilor drept-credincioşi şi a Bisericii Ortodoxe a Romei?
Împăratul Carol cel Mare a impus Romei învăţătura eretică Filioque. Care au fost motivele sale reale?
Dacă Augustin ar fi cunoscut scrierile Părinţilor romani răsăriteni, ar mai fi speculat atât de inutil şi de primejdios asupra fiinţei lui Dumnezeu şi a teofaniilor Treimii? Ar mai fi susţinut purcederea şi de la Fiul? De ce este Filioque atât de vătămător din punct de vedere spiritual?

Editarea Operei complete a Sfântului Nectarie al Pentapolei, inițiată în Grecia în anul 2005, avându-l coordonator pe cunoscutul cercetător de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Dimitrios Gonis, a constituit la vremea respectivă, și constituie încă, un eveniment duhovnicesc şi cultural major, mult așteptat de cititorii și închinătorii Sfântului Nectarie.

Dumnezeiasca descoperire în Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevăruri morale și religioase, ci și o putere desăvârșitoare care îi desăvârșește pe credincioși, fiindcă orice lucrare dumnezeiască își propune învățarea treptată a omenirii, asemănarea ei cu Dumnezeu și înălțarea ei la cea mai înaltă contemplare.

La Editura Doxologia a apărut în colecția Patristica, seria Studii (nr. 3), lucrarea binecunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere. Cartea reprezintă traducerea actualizată de autor pentru ediția în limba română, a lucrării Saint Maxime le Confesseur (580-662), apărută la Éditions du Cerf, Paris, 2003, în colecția „Initiations aux Pères de l’Église”.

„Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci şi exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobân­deşte atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire.