Eşti aici
carti pentru copii
Povestea începe
Ziua copiilor începe astăzi!
Ziua copiilor începe mai devreme la Editura Doxologia!
Ziua copilului începe mai devreme la Editura Doxologia!
Vara este anotimpul copilăriei, anotimpul perfect pentru plimbările în aer liber, pentru jocuri și pentru distracție, dar și pentru cărțile care te fac să zămbești, să crești frumos, să intri în lumea basmelor și a culorilor bucuriei. Noi nu ne putem imagina copilăria fără o carte de povești și din acest motiv vă invităm să faceți parte din lumea lor, să vă bucurați împreună cu copii, nepoții sau poate chiar strănepoții dumneavoastră măcăr pentru o zi, măcar pentru ziua copiilor.
Locomotiva și băiatul ei, de Oana Chiru și Irina Dobrescu. O carte sensibilă despre micii eroi
Niciodată nu mi-au plăcut injecțiile. Cum ar putea să-ți fie drag să fii înțepat? Mă ia cu amețeală doar gândindu-mă la ac. Dar ce face un copil când e bolnăvior și are nevoie de tratamente peste tratamente? El ce gândește atunci, oare!? Cât de mari sunt fricile lui și cum putem să-l ajutăm să depășească frica?
Frunzele începeau să ruginească în miez de septembrie, dar soarele îşi revărsa încă razele blânde peste întreaga Attică. De după fereastra cu zăbrele, bărbatul privea spre curtea mănăstirii sale dragi, unde devenise monah atunci când, copil fiind, s-a afierosit cu totul lui Hristos, Cel pe care Îl iubea, cu toată duioşia inimii lui.
– De ce sunt atât de trist? se întreba, pentru a nu știu câta oară, în acea zi, domnul Carte, răsfoindu-și filele una câte una.
A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată și veselă, un om neînchipuit de leneș care avea un arici trist. De fapt, animalul țepos nimerise în casa lui din greșeală, într-o noapte când s-a speriat de fulger și s-a ascuns sub prima plapumă ieșită în cale.
În aceeași zi în care mama m-a certat zdravăn că nu mă spăl pe dinți, buna mea prietenă Ayako m-a întrebat dacă nu vreau să facem rost de un prinț fermecos. Citise într-o carte veche, cu copertele rupte și cu pete de cacao cu lapte, cum putem găsi o asemenea făptură. Ayako nu e poreclă, e un nume. Așa cum pe mine mă strigă toată lumea Ilinca, ei îi spun Ayako, pentru că părinții săi sunt japonezi.
S-ar putea ca pe limba lor „Ayako” să însemne chiar „Ilinca” și de asta noi să ne înțelegem așa bine...
