Eşti aici

canoane de rugaciune
 

Ce este canonul de rugăciune?

Imnografia bizantină cunoaște un moment de maximă înflorire între secolele al VII-lea și al XII-lea, prin apariția unei noi specii a liricii religioase: canonul.

Cartea Canoane de rugăciune la Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon vine în sprijinul tuturor celor care aleargă cu credință la acoperământul sfântului tămăduitor al bolilor, limanul celor înviforați, nădejdea celor deznădăjduiți, izbăvitorul celor aflați în necazuri și supărări, izgonitorul duhurilor necurate, scăparea celor oropsiți.

Pururea sunt strălucite și cu totul lăudate pomenirile sfinților. Dar mai vrednic de laudă și mai slăvit dintre toate este ceea ce prăznuim noi astăzi. Căci prezenta pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu cuprinde numai imitarea Patimii celei Stăpânești, împodobită fiind cu lupte atletice și înfrumusețată cu străluciri primăvăratice, ci se îmbogățește cu strălucirea unor foarte înalte sărbători stăpânești.

 

Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie a avut loc la data de 3 septembrie 1953 şi este sărbătorită începând din anul 1961. An de an, slujbele de pe 2 şi 3 septembrie transformă insula Eghina într-un adevărat stup duhovnicesc, unde roiesc mii de credincioşi din toate părţile Greciei şi din alte ţări, pentru a se bucura de mireasma şi de dulcile daruri ale marelui Ierarh.

Pagini