ascultarea

 

Ascultarea lui Ștefan era o putere lăuntrică, ce-l făcea înțelept și curajos. Știa că înseamnă iubire: iubire pentru Dumnezeu, Care îl călăuzea; iubire pentru poporul lui, pe care îl apăra; și iubire pentru adevăr, care îl ajuta să aleagă bine. Știa când să ridice sabia și când să se oprească, când să plece capul ca să învețe o lecție și când să spună un „nu” hotărât.
Pentru el, a asculta nu însemna supunere oarbă, ci alegerea a ceea ce e drept, chiar când era greu.

Dumnezeu S-a făcut pe Sine Om ca pe om să-l facă dumnezeu!” Sfinții Părinți au spus în repetate rânduri și în multe feluri acest lucru, și, de fapt, aceasta este esența vieții noastre creștine – Vestea cea Bună pe care Dumnezeu ne-a adus-o nouă, oamenilor. Este iubirea lui Dumnezeu coborâtă pe pământ. Modul în care această iubire devine realitate accesibilă nouă – calea prin care noi, ființe neputincioase și înstrăinate, intrăm în relația de iubire cu Dumnezeu și devenim casnici ai Lui – este ascultarea.

„Dumnezeu S-a făcut pe Sine Om ca pe om să-l facă dumnezeu!” Aceasta este esența vieții noastre creștine – Vestea cea Bună pe care Dumnezeu ne-a adus-o nouă, oamenilor. Este iubirea lui Dumnezeu coborâtă pe pământ. Modul în care această iubire devine realitate accesibilă nouă este ascultarea. Această imagine este admirabil ilustrată în imnul hristologic din capitolul 2 din Epistola către Filipeni.