Aceasta este relaţia dintre Dumnezeu şi noi înşine la Spovedanie. Ne îndepărtăm de El, însă El nu se îndepărtează de noi. El aşteaptă întoarcerea noastră, tânjeşte după întoarcerea noastră...
Vreau să încep prin a vă reaminti pilda întoarcerii fiului risipitor. Acest tânăr şi-a părăsit casa, l-a respins pe tatăl său, a renunţat la tot ceea ce însemna atunci o viaţă normală şi decentă. Şi, după o perioadă de nefericire şi reflecţie, s-a întors. Ce vreau să subliniez acum este că, din momentul în care acest tânăr şi-a părăsit casa, respingându-şi tatăl, familia, prietenii, firescul vieţii, curăţia vieţii, tatăl va fi ieşit în faţa casei, probabil nu în fiecare zi, ci din când în când, nădăjduind că fiul său se va ivi deodată în depărtare. Iar Evanghelia ne spune că atunci când acest tânăr a apărut, tatăl său era acolo, aşteptându-l, nădăjduind că se va întoarce, şi s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare.
Aceasta este relaţia dintre Dumnezeu şi noi înşine la Spovedanie. Ne îndepărtăm de El, însă El nu se îndepărtează de noi. El aşteaptă întoarcerea noastră, tânjeşte după întoarcerea noastră; El deplânge nefericirea noastră şi faptul că L-am trădat pe El şi pe noi înşine, iar în momentul în care apărem în depărtare, El este acolo aşteptându-ne, grăbindu-se să ne întâmpine, pentru ca, atunci când ne întoarcem, să nu venim ca nişte cerşetori, ca nişte milogi, să nu trebuiască să îngenunchem înaintea Lui ca în faţa unui Judecător ce stă acolo, osândindu-ne prin propria Sa drept-credincioşie.
El Se grăbeşte să ne întâmpine pentru ca să putem cunoaşte că Cineva tânjeşte după noi, că suntem iubiţi, chiar dacă ne aflăm în această stare de nefericire şi de păcătoşenie. Chiar dacă nu încuviinţează păcatul nostru; suntem iubiţi cu o iubire care niciodată nu şovăie, niciodată nu se micşorează, care arde strălucitor, care este probabil mai profund tragică decât iubirea liniştită şi paşnică pe care o poate avea un tată pentru fiul său atunci când nimic nu merge rău în viaţa sa. Aceasta este, cred, cea mai bună ilustrare a Spovedaniei ca întâlnire cu Dumnezeu şi nimic altceva din Spovedanie nu contează.
Noi, precum fiul risipitor, trebuie să-L întâlnim pe Dumnezeu de Care ne-am înstrăinat, pe Care L-am respins, pe Care L-am izgonit, şi suntem întâmpinaţi de un Tată cu braţele deschise. Aceasta trebuie să ne amintim, că El nu ne întâmpină ca Judecător, ci ca Mântuitor.
Fragment extras din cartea: „Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea”
- 21 RON
