Eşti aici

Sfânta și Marea Joi
 

Dacă, aşadar, dorim să luăm parte la această masă, trebuie să recunoaștem, de asemenea, propria responsabilitate pentru moartea lui Hristos; dacă nu-L recunoaştem ca victimă a noastră, atunci nici El nu va fi Mântuitorul nostru.

Am auzit în Epistolă că, în noaptea în care a fost trădat, Hristos a luat pâinea și paharul. Imnografia pune mai mult accent pe Iuda care, din dragoste pentru bani, L-a trădat pe Domnul tuturor, pe Dătătorul a tuturor darurilor celor bune; având mintea aţintită, nu la cele de sus, ci la lucrurile acestei lumi, Iuda nu a putut primi darul pe care Hristos îl oferă; și chiar și atunci când şi-a dat seama de greșeala sa, nu a văzut altă cale de ieşire decât să-şi ia viața proprie.

Cu toate acestea, dacă Iuda L-a trădat pe Hristos, mai marele apostolilor, Petru –pe a cărui mărturisire de credinţă Hristos Îşi zideşte Biserica –, în timp ce se încălzea lângă nişte cărbuni aprinși, se leapădă de Hristos nu mai puțin de trei ori, chiar și după ce spusese că mai degrabă ar muri decât să facă aşa ceva! În cazul lui Petru însă, acest lucru nu a fost sfârșitul. Hristos cel Înviat I se va arăta lui Petru, din nou lângă nişte cărbuni aprinși, și-l va întreba de trei ori pe Petru dacă Îl iubește, provocându-l să recunoască ce a făcut. Cărbunii aprinşi ne aduc aminte de cărbunele aprins adus din altar lui Isaia, care îşi recunoaşte păcătoșenia atunci când Îl vede pe Domnul şezând în slavă, și aude cuvintele: „Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 7).

Numai atunci când ucenicul îşi recunoaște eșecul său, propriul său rol în moartea lui Hristos, numai atunci poate fi acest eșec orientat mai degrabă către un rezultat bun, decât spre un final distructiv. Numai în acest fel poate fi el adus înapoi la părtășia cu Hristos – nu ca Simon, ci ca Petru –, cunoscând iertarea lui Dumnezeu și putând acum să o propovăduiască şi altora, ca apostol al iertării lui Dumnezeu.

Toate mesele cu Hristos cel Înviat au acest element al transformării, al intrării în comuniune cu Hristos. Este o prietenie care, după ce a fost refuzată, acum se dovedeşte de o mai mare profunzime decât şi-ar fi închipuit cineva mai înainte. Euharistia nu este pur și simplu o reconstituire a unei mese dintr-o zi de Paște din trecut; reamintește de Cina cea de Taină, dar, de asemenea, de trădare și de Cruce, împlinind acestea ca sărbătoare pascală, ospăţul nemuririi în care ne împărtășim de trupul Său pentru a deveni nu doar „însoţitori” (adică părtași la pâine), ci pentru a deveni trupul Său.

Dacă, aşadar, dorim să luăm parte la această masă, trebuie să recunoaștem, de asemenea, propria responsabilitate pentru moartea lui Hristos; dacă nu-L recunoaştem ca victimă a noastră, atunci nici El nu va fi Mântuitorul nostru. Tocmai cu această rugăciune să ne apropiem de pahar: ca Hristos, Cel Care a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, să mă mântuiască şi pe mine, cel dintâi dintre păcătoşi. Și cu această rugăciune, mintea noastră mai face încă un pas mare.

Citește alte articole despre: Joia Mare, omilii, predici si cuvantari