Gândul nostru trebuie să fie la Dumnezeu, iar un gând care este sădit în noi și de care avem nevoie zilnic, dar pe care ne este frică să-l trezim, este conștiința.
Gândul săptămânii își propune să fie o invitație la meditație, la exercițiul unei redescoperiri a propriei persoane, la descătușarea minții și eliberarea ei de constrângerile grijilor cu care ne confruntăm zilnic. Acest gând săptămânal nu vine de la un preot, profesor sau doctor, ci de la un redactor ce se folosește de ideile pe care le-a găsit în cărțile Editurii Doxologia, de-a lungul celor patru ani de activitate. Scopul acestor gânduri săptămânale este de a-i apropia pe oameni mai mult de lectura duhovnicească și de cărțile ce te motivează să-ți faci puțină curățenie în minte, în suflet, în viață până la urmă.
Astăzi, fiind prima oară când ne întâlnim, prima dată când stăm de vorbă, mi se pare corect să facem cunoștință, să ne deschidem puțin unul către celălalt. Eu sunt Vlad și îmi doresc să ne cunoaștem mai mult. Îmi doresc ca o dată pe săptămână, dimineața sau seara, sau în orice moment în care tu simți nevoia, să ne oprim puțin și să ne gândim, dar nu la facturi, cumpărături și tot felul de griji, care sunt importante, dar care nu trebuie să ne acapareze gândirea. Gândul nostru trebuie să fie la Dumnezeu, iar un gând care este sădit în noi și de care avem nevoie zilnic, dar pe care ne este frică să-l trezim, este conștiința. Aceasta este gândul sădit de Dumnezeu în noi, după cum ne spune și Părintele Stăniloae.
În conștiință, omul se întâlnește cu Dumnezeu. Ea este şi a lui Dumnezeu, şi a omului. Însă ori mi se pare mie, ori noi fugim de conștiință în ultima perioadă și încercăm să o ignorăm, deoarece odată cu ea vine și mustrarea, vine și sentimentul de vinovăție, și dacă îl acceptăm, vine și îndreptarea noastră. Dar dacă această conștiință este legată de Dumnezeu, ignorarea ei este de fapt ignorarea lui Dumnezeu. Astfel nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă ne ignorăm propria conștiință, dacă trecem peste glasul ei, sau mai bine zis, al Lui.
Așadar, conștiința este gândul lui Dumnezeu din om, este acea lege care de fapt te eliberează, este legea care te constrânge pentru a-ți oferi libertatea deplină. Respectul față de propria conștiință și înțelegerea menirii ei din om ne aduce mai aproape de cea mai bună versiune a noastră, călcarea în picioare a conștiinței sau izolarea ei de mintea și de inima noastră va întârzia accederea noastră în Împărăția Cerurilor.
Dar cam atât pentru astăzi. Acesta a fost primul gând, sau gândul săptămânii acesteia. Până data viitoare, vă las în compania frumoasei și nemuritoarei voastre conștiințe.