O tradiție veche despre Sfântul Munte!

 

Muntele Athos se înalță dintr-o peninsulă abruptă, masiv împădurită din nord-estul Greciei, care măsoară aproape 60 de kilometri lungime și 12 kilometri lățime și acoperă o zonă de aproximativ 336 de kilometri pătrați. Muntele în sine are o înălțime de 2030 de metri. Împrăștiate de la un capăt la altul al peninsulei, ascunse adânc în păduri, se află douăzeci de mănăstiri și aproape la fel de multe schituri sau mici comunități de monahi (adică sihăstrii).

O tradiție veche și respectabilă susține că, după ce Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălțat la ceruri, Fecioara Maria și Sfântul Apostol Ioan au călătorit în Cipru pentru a-l vizita pe Lazăr, bărbatul pe care Hristos îl înviase din morți și care era acum episcop al insulei. O furtună pe mare i-a forțat pe Maica Domnului și pe ucenicul Domnului să se adăpostească într-un golf, la picioarele Muntelui Athos, în apropierea locului în care astăzi se ridică Mănăstirea Iviron. Încântată de frumusețea muntelui, Sfânta Fecioară Maria I-a cerut Fiului să i-l dăruiască ei, iar Hristos a încuviințat. „Acesta să fie de acum înainte al tău”, se spune că ar fi zis, „să fie grădina ta și raiul tău și, de asemenea, un loc de mântuire, un liman pentru cei care caută mântuirea”. De atunci, Muntele Athos este cunoscut drept Grădina Maicii Domnului.

La Iviron există o sfântă icoană a Fecioarei Maria, foarte cinstită, care este o amintire vie a faptului că Athosul și toți cei care trăiesc aici aparțin, într-un chip unic, Maiciilui Hristos.

De-a lungul vremii, monahi din toate națiunile ortodoxe ale Europei – Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria,Georgia, România – au fost atrași de Athos. Astăzi, vin ortodocși din locuri îndepărtate precum Africa, Statele Unite, Peru ca să-și pună la încercare vocația în mănăstirile athonite. Acești noi monahi au redeșteptat viața monahală din Sfântul Munte. În anii ’60 părea că Athosul se va stinge. Doar 1100 de monahi mai locuiau aici, iar vârsta lor medie era de cincizeci și cinci de ani. În prezent, în Muntele Athos se află aproximativ 2200 de monahi, iar majoritatea novicilor au în jur vârstade 20-30 de ani.

Monahii cei noi sunt oameni ai secolelor XX și XXI. Mulți dintre ei sunt licențiați, toți au cunoștințe folositoare pe care le pot întrebuința într-un scop benefic. Pentru prima dată în istorie, manuscrisele, icoanele, veșmintele liturgice și sfintele vase ale mănăstirilor athonite sunt catalogate. Un rezultat al acestui proiect a fost o expoziție de mare succes, „Comorile Muntelui Athos”, care a avut loc la Muzeul culturii bizantine din Salonic, în 1997.

Era pentru prima dată când aceste extraordinare lucrări de artă se aflau în afara Sfântului Munte.

Practic, în orice aspect al vieții lor, noii monahi au urmat un mod de viață care s-a schimbat foarte puțin într-un interval de o mie de ani. Ziua bizantină începe cu vecernia (esperinos), care ține de după-amiaza târziu până la apusul soarelui. Aceasta este urmată de o masă ușoară în loc de cină, apoi de slujba pavecerniței (apodeipnon) și, în cele din urmă, de o perioadă scurtă de odihnă înainte ca monahii să se retragă la chiliile lor.

După câteva ore de somn, monahii se trezesc la ora trei dimineața și își încep ziua cu slujba de dimineață, o slujbă bisericească ce anticipează răsăritul soarelui. Rugăciunea de dimineață se termină cu cel mai înălțător moment al zilei, Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Dumnezeu sub forma Sfintei Euharistii – împărtășirea din pâine și vin sfințit, Trupul și Sângele lui Hristos. După Sfânta Liturghie, preoții, monahii și pelerinii servesc masa principală a zilei. De la ora una la ora trei după-amiază monahii îndeplinesc diferite slujiri, înainte de a reveni în biserică pentru vecernie, care inaugurează din nou ciclul liturgic.