Anul 2022 are o însemnătate aparte pentru tradiția isihastă română, dar și internațională, deoarece se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie Velicicovschi. Pentru a marca acest popas istoric deosebit, Arhiepiscopia Iașilor, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și Mănăstirea Neamț organizează Simpozionul Internațional „Moştenirea spirituală şi culturală a Sfȃntului Paisie de la Neamț. 300 de ani de la naştere (1722-2022)”, care se va desfășura în perioada 13-16 noiembrie 2022.
La acest eveniment academic, cultural și spiritual sunt invitați ierarhi, academicieni, membri ai comunității universitare din țară și din străinătate, cercetători, preoți, monahi români și de altă naționalitate interesați de personalitatea și zestrea culturală pe care Sfântul Paisie a lăsat-o Bisericii Ortodoxe și patrimoniului universal.
La Iași și Mănăstirea Neamț, locurile de desfășurare ale acestui eveniment academic, având în centru slujba de prăznuire a Sfântului Paisie din data de 15 noiembrie, vor fi îmbinate cele două componente esențiale ale cunoașterii – spirituală și intelectuală. Astfel, pe lângă abordarea academică ce urmărește trei direcții de cercetare: istorică, filologică și teologică, se regăsește și componenta duhovnicească dată de locul de desfășurare și de includerea în cadrul programului a câtorva sfinte slujbe pentru a reconstitui atmosfera pe care Sfântul Paisie a creat-o în mănăstire și care a dus la revigorarea vieții monahale, atât din Țările Române, cât și din afara acestora, prin preluarea modelului paisian.
Simpozionul va debuta la Iași, în data de 13 noiembrie 2022, începând cu ora 16.00, când va avea loc deschiderea oficială, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan, și unde va fi susținută comunicarea principală. După acest moment, participanții se vor deplasa la Mănăstirea Neamț unde vor avea loc în zilele de 14 și 16 noiembrie mai multe sesiuni simultane de comunicări organizate pe grupuri tematice în sălile de conferință disponibile la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” și la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.
În data de 15 noiembrie va fi oficiată slujba solemnă de prăznuire a Sfântului Paisie, iar după-amiază participanții vor merge într-o excursie de studiu la Mănăstirile Secu și Dragomirna, unde sfântul a fost stareț. În data de 16 noiembrie, după încheierea ultimelor sesiuni de comunicare, se va reveni la Iași pentru vernisajul expoziției Rugăciune și paisianism reflectată în obiectele de patrimoniu din epocă, organizată la Muzeul Mitropolitan.
Lucrările rezultate în urma Simpozionului vor fi publicate la Editura Doxologia. Acest volum va avea un impact deosebit pentru că va aduna ultimele cercetări de la nivel național și internațional referitoare la moștenirea culturală și spirituală a Sfântului Paisie de la Neamț, cel care a cristalizat, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cel mai important curent neoisihast din Biserica Ortodoxă și care a făcut din Mănăstirea Neamț cel mai important centru de spiritualitate filocalică din lume.
- 75 LEI 56.25 RON