Eşti aici

Mărturia bucuriei întâlnirii cu normalitatea sfințeniei
 

Un medic oftalmolog, Stefanos Dimopoulos, renumit nu numai în Grecia, consemnează cu rigoarea bucuriei credinței întâlnirile sale cu o serie de Părinți ai Ortodoxiei moderne.

Volumul său, Athos, tărâmul sfințeniei. Întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea (Doxologia, Iași, 2020, 310 pg.) propune cititorului fresca unui Athos viu și firesc, un Athos descoperit prin mijlocirea comunității monahale strânse în jurul Părintelui Emilianos Simonopetritul (mutat de la Marea Lavră a Meteorelor la Simonos Petras) unul dintre cei mai mari versanți ai Ortodoxiei moderne.

O descriere discretă și luminoasă a unor experiențe personale, ajutată de o cultură duhovnicească în care crește, trăgând după sine proprii copii și prieteni, o familie duhovnicească smerită și plină de verva căutării lui Dumnezeu. Autorul consemnează în deschiderea scrierii sale: „Este vorba, așadar, despre amintirile mele în urma a zeci de vizite făcute în Sfântul Munte, de la sfârșitul anului 1973, când am pus piciorul pentru prima dată în „Grădina Maicii Domnului”, până în zilele noastre. Am evitat să scriu despre părinți aflați în viață. Îmi amintesc cât insista în această privință Părintele meu, Emilianos Simonopetritul. Apăruse o carte a unui cunoscut teolog ce conținea observații negative la adresa unor oameni aflați în viață. Îmi amintesc în mod deosebit că mi-a zis: „Papanoutsos, cunoscutul ministru al Educației, în Memoriile sale, le-a spus editorilor să nu se facă referiri la persoane aflate în viață. Numai după ce vor trece zece ani de la moartea acestora, la reeditarea Memoriilor, să fie incluse informațiile respective. Dacă Papanoutsos a avut atâta discreție, este îngăduit ca noi, teologii, să fim atât de indiscreți?” (Prologul autorului, p. 14).

Și povestea sa – sumă de povestiri, icoane de oameni și emoții – trece parcă din pagină în inima noastră. Veți citi amintiri minunate despre Părintele Emilianos Simonopetritul (pp. 19-162), Sfântul Părinte Paisie Aghioritul (pp. 163-188), Părintele Ambrozie Lazaris (pp. 189-228), Trubadurii lui Dumnezeu – un capitol despre psalți, imnografi și praznicele luminate de cântarea lor (pp. 229- 260), Simonopetrite- amintiri vii din obștea Lavrei athonite (pp. 261-278) și Părintele Grigorie Dochiaritul (călugăr, așadar la Mănăstirea Dochiariu) (pp. 279-296).

Întregul parcurs al cărții este în fapt un pelerinaj. Vă veți descoperi când la Ormilia – acolo unde avea să se stingă Părintele Emilianos – fie în spitalul din Atena unde Stefanos Dimopulos își trăiește împlinirea profesională, pe culmile de lumină ale chiliilor athonite ori în situații de viață imediată. Autorul are talentul acesta de a împlini în „fotografia de grup” athonită toate nuanțele cromaticii Duhului Sfânt care lucrează în inimile Părinților și fraților athoniți, în inimile celor care, cuminți și cu stăruință, nu încetează să-i dăruiască lui Dumnezeu viața lor.

Fotografii unicat îmbogățesc textul și ne aduc dinaintea noastră chipuri și oameni-amintiri pe care, altfel, i-am aflat din cărți, ca autori de text duhovnicesc și trăitori ai înălțimilor duhovnicești. Traducerea lucrării aparține Elenei Dinu, iar  finalul cărții ne oferă o Addenda-Monahismul aghiorit și ethosul creștin – un text al Părintelui Elisei, actualul Egumen al Mănăstirii „Simonos Petras” (pp. 301- 310) cu referire la reperele vieții monahale athonite.

Cartea întreagă este un text tonic, luminos, încărcat de bucuria unui om aflat în efortul de a se bucura de tot ceea ce Dumnezeu îi dăruiește ca Viață. Un Athos adus aproape, în inima noastră.

Citește alte articole despre: Athos, parintele Constantin Necula, parinti athoniti