Toţi îndrumătorii duhovniceşti ai Ortodoxiei ne avertizează în privinţa primejdiei de a înlocui această întâlnire cu Dumnezeu cu meditarea la El.
Meditaţia este o activitate de gândire, în timp ce rugăciunea este respingerea oricărui gând. După învăţătura Părinţilor Răsăriteni, chiar şi gândurile evlavioase şi reflecţiile teologice cele mai profunde şi înalte, dacă apar în timpul rugăciunii, trebuie să fie considerate o ispită şi, prin urmare, alungate; aceasta fiindcă, aşa cum spun Părinţii, este o neghiobie să cugeţi despre Dumnezeu şi să uiţi că te afli în prezenţa Lui.
Toţi îndrumătorii duhovniceşti ai Ortodoxiei ne avertizează în privinţa primejdiei de a înlocui această întâlnire cu Dumnezeu cu meditarea la El. Rugăciunea este în mod fundamental a sta faţă în faţă cu Dumnezeu, străduindu-te conştient să rămâi adunat în tine şi cu totul nemişcat şi atent în prezenţa Sa, adică să stai cu o minte neîmprăştiată, o inimă neîmprăştiată şi o voinţă neîmprăştiată în prezenţa Domului; iar aşa ceva nu este uşor.
Indiferent de experienţa pe care o avem, întotdeauna există o scurtătură: neîmprăştierea poate fi dobândită de omul pentru care iubirea de Dumnezeu este totul, care a rupt toate legăturile, care este deplin dăruit Domnului; atunci nu mai există strădanie personală, ci lucrarea harului strălucitor al lui Dumnezeu.
Fragment extras din cartea: „Rugăciunea care aduce roade. Buchet de texte duhovnicești pentru lectură zilnică”
