Eşti aici

Despre rânduiala fecioarelor și disprețuirea celor lumești

Traducere: Dragoș Dâscă
27 LEI
 
În stoc
0724 550 463

     Volumul de faţă reprezintă prima traducere din limba latină a scrierilor Sfântului Leandru, Arhiepiscopul Sevillei (cca 534-600), cel supranumit „încreştinătorul goţilor”, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Spaniei ortodoxe. Alături de tratatul său despre feciorie, cartea cuprinde şi traducerea Omiliei sale despre biruinţa Bisericii şi a mărturiilor Sfinţilor Părinţi care l-au cunoscut pe Leandru.

   Nădăjduim ca cititorul să descopere în scrierile Sfântului leandru, puse acum pentru prima dată la dispoziție în limba română, un părinte duhovnicesc și un învățător al dreptei credințe și al ascezei pentru dobândirea iubirii lui Hristos.

  „Hristos îţi este soţ, prieten, partea moştenirii, Domn şi Dumnezeu. Hristos este prietenul de care nu trebuie să te îndoieşti, căci El Însuşi spune: „Tu eşti singura mea iubită” (cf. Cânt. 6,3). Fecioria cere de la Hristos un privilegiu deosebit: fecioara Îl poate avea ca mire pe El, Cel înaintea Căruia tremură...

mai mult  +

     Volumul de faţă reprezintă prima traducere din limba latină a scrierilor Sfântului Leandru, Arhiepiscopul Sevillei (cca 534-600), cel supranumit „încreştinătorul goţilor”, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Spaniei ortodoxe. Alături de tratatul său despre feciorie, cartea cuprinde şi traducerea Omiliei sale despre biruinţa Bisericii şi a mărturiilor Sfinţilor Părinţi care l-au cunoscut pe Leandru.

   Nădăjduim ca cititorul să descopere în scrierile Sfântului leandru, puse acum pentru prima dată la dispoziție în limba română, un părinte duhovnicesc și un învățător al dreptei credințe și al ascezei pentru dobândirea iubirii lui Hristos.

  „Hristos îţi este soţ, prieten, partea moştenirii, Domn şi Dumnezeu. Hristos este prietenul de care nu trebuie să te îndoieşti, căci El Însuşi spune: „Tu eşti singura mea iubită” (cf. Cânt. 6,3). Fecioria cere de la Hristos un privilegiu deosebit: fecioara Îl poate avea ca mire pe El, Cel înaintea Căruia tremură îngerii.  Şi ce altceva mai mare ar putea o fecioară să-I aducă Lui, când Hristos I S-a dat ca mire? Soţul tău, fecioară, Şi-a dat pentru tine sângele Său ca zestre, cu acesta te răscumpără, cu acesta te-a făcut ruda Sa, pentru ca să nu-ţi pierzi fecioria şi să ai răsplată. Ce este mai preţios decât sângele lui Hristos care a răscumpărat lumea? Te rog, întoarce-ţi privirea de la deşertăciunile lumii. Priveşte spre cer, unde Se află Mirele tău."    Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei    

mai puțin  -
5
Average: 5 (1 vote)
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2016
Număr pagini: 
168
ISBN: 
978-606-666-534-6
Tip copertă: 
cartonată
Format carte: 
14,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?