A cui împărăție?

 

     Când vine vorba de „împărății”, am astăzi o multitudine de variante, pentru a alege în care să locuiesc. Pot alege să mă joc de-a regele eu însumi, încercând să controlez pe oricine și orice în jurul meu. Sau pot să fac dintr-o persoană sau dintr-un lucru autoritatea mea supremă și apoi să depind de această persoană sau lucru, în așa fel încât aceasta să-mi determine acțiunile, aspirațiile, starea sufletească și așa mai departe. Dar știu, în acest punct al vieții mele, că aceste două opțiuni mă conduc pe un drum nefericit; un drum caracterizat fie de autosuficiența singuratică, fie de dependența împovărătoare.

    Sunt recunoscător astăzi pentru diferitele situații prin care trec. Îmi amintesc de rugăciunea Tatăl nostru, care îmi vorbește despre împărăția în care sunt chemat (dar nu obligat) să intru, în libertate: „împărăția Ta”; împărăția lui Dumnezeu. Eu îmi afirm această alegere și la începutul fiecărei Sfinte Liturghii: preotul rostește „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”, iar eu cânt „Amin!”.

    Îmi reafirm acest „amin” în această dimineață, spunând: „Vie împărăția Ta”, cu propriile sale legi, gravitând în jurul crucii. Ea are propriile ei priorități și propria „logică”, insuflate de Cuvântul. Vreau să-L las pe El să-mi fie astăzi rege. „Căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Amin!.

Fragment extras din cartea: „Cafeaua de dimineață. 365 de reflecții pentru oameni ocupați”