Când Bunicul învie prin pana scrisului unui nepot hăruit

 

ilele acestea am străbătut distins-aristocrata Țară a Neamțului. Vănători, Borca și Tg. Neamț, cu o strașnică întâlnire cu oamenii la Oglinzi, mi-au redat încrederea că mai există o Românie a cumințeniei, a șarmului ospitalier, a liniștii legate de cer prin altarele de la Neamț ori Icoana Nouă. Aici m-au ajuns din urmă, deloc grăbite, ci tainic cuminți, două volume ale Părintelui Neculai Cojocariu: Mic recurs la memorie. File răzlețe din jurnalul unui preot de țară (Doxologia, Iași, 2011, 174 pg) și Calendarul Bunicului (Doxologia, Iași, 2019, 75 pg.).

Citindu-le „la fața locului” – mai ales a doua lucrare fiind dedicată bunicului său humuleștean, vădind o lume care vine de foarte departe în sufletele noastre – am avut sentimentul real al unei nemuriri imediate, al unei așezări în ordinea lui Dumnezeu. Ordine în care omul, natura și supranaturalul se așază în construcția Liturghiei Cosmice. Dacă primul volum cuprinde un soi de eseuri – semne de exclamare ale preotului care din 1991 până în 2014 a fost profesor de religie în Birca – la curajosul Liceu „Mihail Sadoveanu” – cel de-al doilea redă mirifica lume a străbaterii timpului (leatul 1972 după Hristos) împreună, Bunic și Copil.

O Descriptio a Moldovei celei dinlăuntru, pe care nu o putem surprinde în fuga mașinilor ori în nefireasca adăstare de turist la izvoarele dorului ancestral. E o carte-locaș în care efigia Bunului se cuprinde în aura nepotului său. Un nepot lipsit de tată – plecat de tânăr dincolo de cerul Ceahlăului – care însă poposește în sărbători și lungi pelerinaje parcă inițiatice – citiți descrierea drumului dintâi al țării, cel străbătut odinioară de Nichifor Lipan, dinspre Mălini spre Borca, pe la Crucea talienilor –  în locuri și printre oameni de neuitat. De neuitat însă ne rămâne și nouă Bunicul, strașnic apărător al propriei țări de sub picioare – refuzând Colectivizarea – plecat în temniță în noaptea în care i se năștea nepotul Neculai, asemenea cu numele său.

Un ritm ancestral uitat de multă vreme literaturii de salon revine în cartea-mărturie a Părintelui Neculai Cojocariu. Un soi de reașezare în spațiul humuleștean al devenirii limbi și mai ales a memoriei povestite. Desigur, pentru cititorul avizat, articolele Părintelui s-au înșirat în vremi prin ziare și reviste (Biblioteca de Nord, Ecoul Munților, Mesagerul, Monitorul de Neamț, Apostolul, Ceahlăul , Poveștile de la bojdeucă ori Candela Moldovei, Lumina și Chemarea Credinței), iar aceste cărți nu sunt singurele (a mai publicat în timp Copii ai Sfintelor Paști, Insomnii pe Scara Richter). Cu o scriitură limpede, de om liber, Parohul locașului Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Borca – cine va citi volumul Calendarul Bunicului va înțelege insistența pe amănunt – se așază la vorbă cu noi, grabnicii străbătători ai lumii.

Remarc, desigur și ilustrațiile (la volumul din urmă, Cristian Muraru, la cel dintâi fiind preluate desene de la Centrul Resurrectio din Iași), dar mai ales tihna scriiturii, o prelungire a livezii Bunicului Neculai cea de la limita dintre Humulești și Vânători, cea îndulcită de mireasma merilor, prunilor ori nucilor din a căror tărie pare că și-a împlinit aleanul scriitura Părintelui Neculai Cojocariu. Renasc sub pana sa de scriitori și Pipirigul și Pluton și Petru Vodă și Broștenii – priviți de departe – și Sabasa și Borca cea dinspre munte și tot ce alcătuiește Raiul de sus al trăirilor unui copil.

Sursa: tribuna.ro