Ziua Rugăciunii!

 

În anul 1940, Germania nazistă a atacat mai multe țări europene, între care și Anglia. Fiind o țară insulară, forța militară a acesteia se baza pe flotă. În luna iunie însă, când au început ostilitățile, corăbiile engleze erau împrăștiate și nepregătite să reziste unei ofensive de proporții. Anglia avea nevoie de timp, ca să-și aducă vasele în porturi, iar odată cu ele să-și repatrieze cetățenii pe care războiul i-a luat prin surprindere, departe de casă.

Și iată că atunci, în plină ofensivă, când se părea că naziștilor nu le trebuia decât un mic efort ca să-și debarce trupele în Anglia, a survenit ceva neprevăzut... Nemții s-au oprit în loc și timp de cinci zile n-au lansat niciun atac asupra Angliei. De ce oare? Ce s-a întâmplat?

Ulterior, nici chiar generalii germani, implicați în operațiune, n-au putut explica ce anume i-a determinat să facă asta. Toate calculele de mai târziu demonstrau că, dacă englezii n-ar fi avut acest răgaz, atunci soarta războiului ar fi fost cu totul alta...

Deci, cum se explică acest eveniment? Întâmplător sau nu, ziua în care nemții au oprit ofensiva a coincis cu ziua în care toată Anglia sărbătorea Ziua Rugăciunii – o tradiție religioasă în care creștinii din Marea Britanie se adună în biserici și se roagă pentru mântuirea lor. Ei bine, în acel an, în toate bisericile din Anglia, poporul a înălțat la cer de Ziua Rugăciunii o singură mare rugăminte: ca luptele să înceteze, iar compatrioții lor, plecați pe mare, să poată reveni acasă teferi și nevătămați.

Istoricii au trecut cu vederea peste această stranie coincidență. Dumnezeu însă n-a trecut cu vederea peste rugămintea unui întreg popor care îi cerea la unison să săvârșească o minune. Și... minunea s-a înfăptuit! Scepticii de azi, în cel mai bun caz, vor surâde când vor comenta această explicație. Într-o bună zi însă, până și cel mai înrăit dintre necredincioși poate să cadă în genunchi și să exclame:

– Doamne! Iartă-mă că n-am știut ce fac!