Eşti aici

Tobit cel lovit de orbire!
 

Tobit este cel drept, ascultător față de legea Domnului, cel pe care Domnul „l-a aflat vrednic” și pe care l-a încercat prin orbire. El a fost încercat printr-o neputință, dar și prin diavolul care vorbea prin vocea femeii sale Ana, aproape la fel ca și femeia lui Iov, care voia să-l ducă la revoltă față de Dumnezeu: „Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune? Toată lumea știe ce ți-au adus”. Cu alte cuvinte, „iată, ai fost înșelat în credincioșia față de legea Domnului, iar faptele tale nu au fost bineprimite de El”.

Dar Tobit nu primește sfatul celui rău. El nu dă curs ispitei celui rău care insinua ideea de nedreptate a lui Dumnezeu față de oameni, idee ale cărei roade sunt de obicei deznădejdea și revolta. El dă slavă lui Dumnezeu și pune neputința sa pe seama păcatelor sale și ale părinților săi: „Drept ești Tu Doamne și toate lucrurile Tale sunt drepte și căile Tale sunt milă și adevăr și Tu ești Judecătorul lumii! Adu-ți aminte de mine și caută spre mine și nu mă pedepsi pentru păcatele mele și pentru greșelile mele și ale părinților mei” (3, 2-3).

El își poartă neputința cu răbdare și nu va fi auzit niciodată plângându-se. Atunci când își cere moartea de la Dumnezeu disperarea lui nu este cauzată de orbire, ci se datorează judecății soției sale: „...fiindcă mi-e mai bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte și sunt cumplit de amărât” (3, 6). Această judecată a femeii este rodul cunoștinței binelui și răului și este întoarsă în primul rând împotriva lui Dumnezeu, izvorâtă dintr-un individualism care consideră drept punct de referință lucrările pe care doar omul le vede drepte.

De-a lungul încercărilor sale, Tobit își păstrează credința: toate sfaturile pe care le dă fiului său sunt conforme cu legea divină, cu înțelepciunea și cu dragostea (4, 1-21). În angoasa pricinuită de întârzierea vindecării lui Tobie, el își păstrează totuși nădejdea în Dumnezeu (10, 1-7). Atunci când este vindecat el aduce slavă lui Dumnezeu și își explică vindecarea prin milostivirea Sa, mărturisind „...că Dumnezeu l-a miluit” (11, 16).

Până la urmă atitudinea lui Tobit este un exemplu pentru o atitudine creștină ideală în fața încercărilor pricinuite de boală, dar și față de vindecare și vom observa în cele ce urmează că lauda adusă lui Dumnezeu este un criteriu care arată adevărata vindecare.

Citește alte articole despre: atitudine in boala, despre boala, despre vindecare