În tradiția patristică greacă, îndumnezeirea era considerată împlinirea destinului pentru care omenirea a fost creată. Pentru Părinţii greci, mântuirea nu însemna simpla izbăvire de păcat şi de iad, ci intrarea în plinătatea vieții dumnezeieşti a Sfintei Treimi. Publicată în 2006, după o lungă perioadă de şaizeci de ani de la ultima discuţie academică a acestui subiect, lucrarea de faţă a devenit în scurtă vreme un reper clasic pentru patrologi, teologi şi istorici.
Eşti aici
antichitatea tarzie
În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni a conceptului aristotelic de energeia („lucrare, act, energie”). Creștinismul răsăritean a folosit limbajul filosofiei grecești antice pentru a propovădui că Dumnezeu este personal și că omul poate participa la viața divină fără a-și pierde identitatea – două adevăruri întru totul necunoscute lumii...
„«Sfințenie» este cuvântul-cheie din titlul acestei cărți. Ceea ce Claudia Rapp vrea să demonstreze mai presus de toate este că trăsătura definitorie a conducerii episcopale în Antichitatea târzie nu era poziția politică, profesiunea ortodoxiei, îndeplinirea ritualului, învățarea Scripturii, administrarea averii sau ocrotirea săracilor, ci sfințenia, care stă la baza poziției de episcop.
