virtuti

 

. Fraților, nu se cuvine să tăinuim adevărul, nici să tăcem cu privire la pricina căderii noastre. Dragostea oarbă pentru avuții îi înșală pe mulți. Cei care s-au alipit de avuțiile lor nu au fost pregătiți pentru a fugi [de prigoană]. Acelea au fost lanțuri pentru cei rămași, acelea au fost lanțurile care le-au întârziat curajul și le-au slăbit credința, le-au întemnițat cugetul și le-au împietrit inima.

Pentru viața modernă de astăzi, parcă Dumnezeu a rânduit special această rugăciune scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Chemarea deasă a numelui Domnului arde ca un foc ceresc toate necurățiile noastre interioare. Altă bogăție și altă mângâiere mai mare decât prezența lui Iisus în inimile noastre nu este nici în cer, nici pe pământ. Rugăciunea lui Iisus este singura rugăciune care are această putere de a uni mintea cu inima, făcându-ne astfel oameni integri, oameni duhovnicești.

Volumul de față vrea să aducă în atenția cititorilor două teme fundamentale ale creștinismului răsăritean, și anume: virtutea și pocăința. Așa cum cititorul va observa, autorul sirian a fost preocupat mai mult de indicarea unor valențe duhovnicești și mai puțin de aspectele tehnice ale celor două teme, cum ar fi, de exemplu, definirea virtuții sau a pocăinței.

Prezentul volum reuneşte o selecţie de lucrări care fac parte dintr-o categorie distinctă a operei Fericitului Augustin (354-430 d.Hr.), cunoscută sub numele de „predici” (sermones). Rostite cu diverse ocazii, ele se înrudesc prin propunerea cu obstinenţă a virtuţilor omeneşti, dintre care amintim: credinţa, iubirea, milostenia, răbdarea, nădejdea, ascultarea. Prin cultivarea lor se dobândeşte pacea, acea stare de echilibru şi de armonie care contribuie la creşterea şi dezvoltarea comunităţii creştine ameninţate de rebeliunea schismaticilor.