Lucrarea de față este pe fond un breviar filocalic ce deslușește cele mai multe dintre principiile, formele și aspectele luptei duhovnicești pe care trebuie să o poarte în special monahii. Ca formă, textele prezentate constituie transcriptul cuvântărilor ținute de Gheron Iosif Vatopedinul, cu diferite ocazii, monahilor vatopedini. Teme precum pocăința, ascultarea, smerenia, paza minții, curățirea inimii etc sunt recurente în cuvântările sale, dar de fiecare dată el se aseamănă cu un „cărturar cu învățătură despre împărăția cerurilor care scoate din...
Eşti aici
Gheronda Iosif Vatopedinul
Lucrarea de față este, în primul rând, rodul împărtășirii unei experiențe personale în ceea ce privește viața creștină în ansamblul ei, dar și în punctele ei specifice, fundamentale: rugăciunea, pocăința, ascultarea, nevoința și tot ceea ce ține de sfințenia vieții. Starețul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, marele Părinte contemporan cu viețuire neptic-filocalică, ne face părtași la o cultură duhovnicească specific athonită, o cultură isihastă actuală ce oferă răspunsuri pentru omul contemporan.
Gheronda Iosif Vatopedinul - 4 titluri
Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.
Astăzi, 1 iulie, se împlinesc 101 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și 13 ani de când Părintele Iosif Vatopedinul a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în rândul drepților!
Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății.
Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieții. Îi păzește de vorbirea neîncetată și neînfrânată, de judecarea aproapelui și de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăvește de conflicte și de certuri și le menține necesara liniște lăuntrică pentru nevoința luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naște cuvântul duhovnicesc.
Când tace monahul și când vorbește?
Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:
