Eşti aici
Dimitrie Cantemir
Concert extraordinar la Iași – muzică turcească veche și instrumente readuse din negura timpului
Instrumente muzicale reconstituite din secolele al XVI-lea și al XVII-lea și lucrări de muzică clasică turcească din aceeași perioadă, unele aparținând domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir. Toate acestea vor fi prezentate în cadrul Concertului Extraordinar al Ansamblului Bezmârâ Topluluğu din Istanbul care va avea loc la Iași, la sfârșitul lunii mai.
Ansamblul de Muzică Veche „Anton Pann” – concert extraordinar la Iași, pe 26 mai
Reprezentanții Ansamblului de Muzică Veche „Anton Pann” din București sunt invitați să concerteze în prima zi a Festivalului de muzică orientală „Dimitrie Cantemir”. Pe 26 mai, la ora 19.00, în Sala Unirii din Iași, fostul Cinema Victoria, publicul se va bucura să redescopere frumusețea muzicii vechi românești.
Festival de muzică orientală în cinstea domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir
Domnul român, pe care George Călinescu îl descrie ca fiind „un erudit de faimă europeană, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”, își are mormântul la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, din 1935, când în urma demersurilor lui Nicolae Iorga, osemintele sale au fost repatriate. În acest context, Arhiepiscopia Iașilor împreună cu Primăria Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Ateneul Național din Iași și Computerland România organizează, în perioada 2
Cu toate că viziunile lui Dimitrie Cantemir ca teolog au fost examinate și analizate sub mai multe aspecte, se pare că lucrarea sa Cuvânt panegiricesc…, propusă spre atenția teologilor și publicului larg de credincioși creștini prin ediția de față, aduce un șir de nuanțe și aprofundări la bogatul său orizont duhovnicesc.