Eşti aici

Ziditorul
 

     Atât în scrierile Sfântului Siluan, cât și în cele ale Părintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este înfățișată în mod catafatic, deși conținutul ei este necuprins și negrăit. La amândoi predomină același element pozitiv, căci amândoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut și iubit, ale Cărui lumină și prezență se sălășluiesc în inima omului în chip simțit. Dumnezeu îl umple pe om cu harul Duhului Sfânt într-un mod personal și unic.