Eşti aici

sinaxar
 

„Bunicii lui Dumnezeu”!

Bogați fiind, Ioachim și Ana își împărțeau câștigul zilnic în trei părți: o parte pentru ei, o parte pentru săraci și o parte pentru Biserica lui Dumnezeu. Deși însoțiți de nerodire de prunci, de 50 de ani, nu deznădăjduiau.  Își duceau viața în tăcere și în evlavie.

Odată, Ioachim s-a dus la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfă lui Dumnezeu. Arhiereul Isahar l-a defăimat: Nu se cade a primi darul din mâinile tale, ești nevrednic, din moment ce nu ai fii.

 „Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, vine cu o nouă carte înaintea cititorilor şi trăitorilor de Hristos, în ostoirea setei acestora de sfinţenie.

Gândită ca un sprijin pe calea către Dumnezeu , seria Zilelor cu Sfinţi, începută odată cu Anul bisericesc (1 septembrie), se va întinde pe parcursul celor douăsprezece luni ale anului, conferind valoare sfântă , îndrăzneală sfioasă şi delicateţe vizibilă timpului.