Odată părintele stareț a venit în biserică într-o duminică și eu cântam „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Se vede că eu cântam cu ton, că doar era biserica plină de lume. Atunci părintele stareț Vladimir vine încetișor în strană și mă scoate afară:
— Măi prostule, ce te fălești cu glasul tău de măgar! Urâtule, prostule…
La începutul Postului Mare căutăm (sau ar trebui să o facem) spovedania și iertarea mai mult decât de obicei, iar acest lucru se datorează numai și numai Învierii lui Hristos. Nu te poți apropia de o asemenea sărbătoare fără să fi postit, fără să te fi spovedit, fără să fi iertat și să fi fost iertat. Iar gândul pocăinței, al iertării și al mărturisirii poate ajunge la noi și printr-un cuvânt bun sau o carte bună. De aceea, săptămâna aceasta, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ne întâmpină cu o serie de cărți despre spovedanie, pocăință și Sfânta Euharistie.
„Sunt oameni care le doresc propriilor lor duşmani, sau duşmanilor Bisericii, distrugerea sau chinurile flăcărilor iadului. Ei gândesc astfel pentru că iubirea divină nu le-a fost transmisă de Duhul Sfânt, fiindcă cel ce a fost format în iubirea lui Dumnezeu varsă lacrimi pentru lumea întreagă. Spuneţi despre cutare că este un răufăcător şi că doriţi ca acesta să ardă în iad.
Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare. Așa cum spune Maica, mulți cer de la Dumnezeu vindecare dar puțini înțeleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserica nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare...
Atunci când venim la Spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un prieten. Nu venim pentru a fi judecați şi condamnați. Nu venim înfricoșați de ceea ce urmează sa se întâmple. Venim la Cel care, Dumnezeu fiind, dincolo de suferință, dincolo de moarte, a ales din iubire pentru noi sa devină om, să ia asupra Sa firea noastră omenească și să-Și dea viața pentru noi.
