Povestirile cuprinse în această carte vor dezvălui multe amintiri, trăiri ale tânărului, dar și adultului Dimitrie Bejan. Multe momente din viața sa se confundă cu istoria neamului, de aceea, căldura lor vă va copleși și-l veți simți „tovarăș” de suferință, dar și de bucurii. Nimic nu l-a făcut mai fericit decât împlinirile semenilor ca persoane, dar și împlinirile lor ca neam.
Eşti aici
Parintele Dimitrie Bejan
Autorul acestei cărţi, Părintele Dimitrie Bejan, este unul dintre cei mai ilustri reprezentanţi ai intelectualităţii interbelice. Personalitate complexă şi, din păcate, încă puţin cunoscută, Pr. Bejan este una din numeroasele personalităţi care, în tăcere, discret, nespectacular, fără publicitate, a reuşit să asume cu dârzenie drumul anevoios al umanizării prin suferinţă. Destin unic şi veritabil model pentru generaţia tânără actuală, Pr.