Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie a avut loc la data de 3 septembrie 1953 şi este sărbătorită începând din anul 1961. An de an, slujbele de pe 2 şi 3 septembrie transformă insula Eghina într-un adevărat stup duhovnicesc, unde roiesc mii de credincioşi din toate părţile Greciei şi din alte ţări, pentru a se bucura de mireasma şi de dulcile daruri ale marelui Ierarh.
Eşti aici
psaltică
Am avut fericirea să am în mână și să fișez cele două manuscrise care stau la baza acestei microantologii: nr. 445 și nr. 447 - Orânduiala sfintei slujbe a prea cuvioasei noastre maici Parascheva, ale cărei sfințite moaște se află în sfânta mitropolie din Iași, Moldova – România, prescrisă din originalul format de sfinția sa părintele ieroschimonah Gherontie prodromit, în schitul Prodromul, Sfântul Munte Athos.
Această carte este disponibilă în ediție broșată la următoarea adresă:
https://edituradoxologia.ro/slujba-mutarii-moastelor-sfantului-ierarh-nectarie-din-eghina
La Editura Doxologia în Colecţia Biblioteca Paisiană a apărut lucrarea Stihirarul, carte de muzică psaltică scrisă la Mănăstirea Neamţ în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în obştea care se conducea după rânduielile lăsate de Sfântul Paisie Velicicovschi. Acestă carte conţine cântări din două manuscrise alcătuite de Visarion Ieromonahul în cel de-al doilea sfert al veacului al XIX-lea, manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Agapia.
Lucrarea de faţă cuprinde, în prima parte, textul liturghic al „Slujbei Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena”, iar în a doua parte, aranjamentul muzical al cântărilor de la Vecernia Mare şi Utrenia Slujbei. Textul liturgic care stă la baza slujbei este alcătuit la Mănăstirea Simonas Petras din Sfântul Munte Athos, fiind tradus din limba greacă de Laura Enache, completat cu stihiri din slujba Sfintei din Mineul Românesc şi diortosit de Arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Cântările au fost îngrijite, tehnoredactate şi...