unitate

 

Din primele sale momente de viață istorică, Biserica a avut conștiința faptului că unitatea sa nu este un simplu fapt de înrudire ideologică sau rezultatul unei organizări. Primele comunități creștine nu apar în Istorie ca mișcare ideologică, nici ca organizare de clasă, ori ca nouă instituție „religioasă” a vieții sociale. Termenul care exprimă specificitatea sa socio-istorică, dar și esența însăși a noilor comunități creștine este cuvântul grec Biserică (ekklesìa).

„Elementul esențial al pocăinței este tocmai partea de final a aceluiași cuvânt: «căința», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensație, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârșit), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greșeala pe care ai săvârșit-o). Această jertfă eliberează de coșmarul greșelii.