Teoctist

 

Preafericitul povestea cu lacrimi în ochi despre viața lui din copilărie, despre cum umbla desculț și cum îl zgâriau rugii și pălămida, despre cârlanii săi, pe care i-a îndrăgit, și despre drumul pe care l-a luat viața lui, fără să-i fie vreodată rușine că a avut părinți țărani și neștiutori de carte, dar și fără să se laude cu ceea ce a realizat. Totdeauna spunea că numai Dumnezeu l-a învrednicit să ducă acea misiune de păstor al Bisericii Ortodoxe Române până la sfârșitul vieții de călător pe acest pământ.