Am cunoscut un om plin de optimism. Este un soldat invalid, rănit în ultimul război. Un glonţ l-a rănitgrav. I-a străpuns mijlocul. După cum i-au spus medicii, mulţi nervi i-au fost seceraţi. O mare parte a muşchilor i-a fost distrusă, iar picioarele i-au paralizat. Omul acesta nu-şi mai simte picioarele. Poate cineva să-i pună cărbuni aprinşi sau gheaţă pe picioare lui, el nu simte nimic. Nu simte nici căldura, nici frigul.
Adulat sau blamat, înfrumusețat, respectat și sublimat sau, dimpotrivă, criticat și suprimat, trupul constituie unul din cele două elemente ale constituției umane, de a cărui lucrare depinde însăși viața omului, și nu doar în planul imediat, actual, ci și în veșnicie.
Prin dialogurile evocate, scriitorul ne invită să fim prezenți, cu luare-aminte la fiecare clipă, la fiecare minune care se pretrece împrejurul nostru! Și ne cheamă totodată să dăm noi înșine valoare oricărui lucru pe care îl avem de împlinit. Cum? Prin „uimire”, „cinste”, pricepere, atenție, și celelalte virtuți cu care pictăm și înnobilăm mediul cotidian.
Această carte face parte din domeniul apologeticii creștine. Părintele Teoclit își asumă sarcina de a apăra monahismul ortodox tradițional, mai ales așa cum a dăinuit el de un mileniu încoace în Sfântul Munte. Folosind modul de abordare dialectic sub formă de dialog, folosit în forma sa clasică de Platon, el tratează cu succes obiecțiile aduse adesea de persoane cu gândire lumească, materialistă la adresa monahismului ortodox.
