Mulțumesc lui Dumnezeu și cu acest prilej pentru ajutorul dat în fi nalizarea celui de-al treilea volum din Studii de hristologie ortodoxă. Linia pe care am urmărit-o în acest volum este aceeași cu cea din celelalte două volume anterioare acestor studii: învățătura Bisericii Răsăritene despre Hristos în relația lui cu Tatăl și cu Duhul Sfânt urmând linia Sfi ntei Scripturi înțeleasă de Părinții normativi ai Bisericii.
Eşti aici
studii de hristologie
Temele teologice urmărite în acest volum se înscriu pe aceeași linie ca și cele din primul volum, cea a Părinților normativi care au dat Bisericii învățătura profundă și clară despre persoana lui Hristos în două naturi și iconomia mântuirii împlinită în El în relație cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
Studiile teologice din lucrarea de față urmează linia învățăturii Sfântului Atanasie cel Mare, linie pe care o afirmă și o apără Sfântul Marcu Ascetul în lupta lui împotriva doctrinei origeniste, în lucrarea Adversus Nestorianos, tradusă în această carte. Există astfel o legătură strânsă între hristologia Sfântului Marcu Ascetul și hristologia Sfântului Atanasie cel Mare în lupta lor comună împotriva doctrinei lui


