Eşti aici

spiritualitate
 

Lucrarea de faţă reprezintă o sinteză a tot ceea ce am scris despre monahism, un mic manual de prezentare a vieţii duhovniceşti aşa cum trebuie ea trăită atât de călugări, cât şi de mireni. Nu există două spiritualităţi diferite în Ortodoxie, una monahală şi una laică, două scopuri diferite, unul pentru călugări şi altul pentru mireni. Este vorba despre aceeaşi cale, cu câteva mici diferenţe, fireşte, însă de nuanţă, de amănunt, de dozaj. Viaţa călugărului nu este diferită în esenţă de viaţa credincioşilor mireni.

Peste tot, astăzi, Ortodoxia este răstignită și acest lucru dă naștere, pentru noi toți, la o responsabilitate deosebită, responsabilitatea acceptării crucii Ortodoxiei, dar și cea a răbdării și a rodirii duhovnicești în răbdare. Pentru noi însă, crucea este în același timp și înviere. Și prin această cruce pe care o poartă aproape toate țările ortodoxe, credem că participăm și la Învierea lui Hristos.

Aşa cum din rouă pământul ia umezeală, aşa şi din Sfântul Aşezământ al Pecerskăi pământul Rusiei s-a umplut de învăţătura sfinţilor. „Apele îl făcură să crească, adâncul îl ridicase şi râurile acestuia înconjurau locul unde fusese sădit şi trimiteau apele lor la toţi arborii câmpului. De aceea înălţimea lui întrecuse pe toţi arborii câmpului şi avea pe dânsul mulţi lăstari şi ramurile lui se înmulţiseră” (Iez. 31, 4-5).

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea.

Traducere din limba neogreacă de Mircea Ștefan

„Nu poate concepe mintea noastră ce rugăciuni fac sfinții pentru noi, cei care trăim aici, în valea plângerii, deoarece și ei au călcat pe aceste locuri pe care călcăm noi și au întâlnit greutățile, ispitele și obstacolele pe care le întâlnim noi și vor să ne ajute. Așadar, să ne refugiem întotdeauna la sfinți și să le cerem mijlocirile.

După dialogurile cu Părintele Iustin din anii 2005-2006, adunate integral, în ediție definitivă, în volumul „Părintele Iustin Pârvu – o misiune creștină și românească” (Editura Doxologia, 2014), credeam că nimic nu mai e de spus. Însă trecând pe la Petru Vodă, pe la începutul anului 2010, după ce Părintele Iustin a revenit din spitalul de la Cluj-Napoca, de unde tot primeam vești că „a plecat”, nu m-am putut abține și am mai înregistrat o convorbire. Apoi, la o vreme, revenind, părintele m-a întrebat: „Nu continuăm?”, Și am continuat.

Aşa cum spun zicerile din popor, „A trăi o viaţă de om nu este precum a merge pe un câmp”. Pentru unii, încă din copilărie toate căile sunt deschise şi largi, pe când pentru alţii, calea este îngustă şi spinoasă. Unii trăiesc întreaga viaţă pentru a aduna bogăţii, pe când alţii îi îmbogăţesc pe ceilalţi. Iar celor care şi-au închinat întreaga viaţă lui Dumnezeu şi oamenilor, se potrivesc cuvintelor înţeleptului Solomon, care spune: „Căile celor drepţi strălucesc ca lumina; ele ajung până la noi şi ne luminează calea mântuirii” (cf. Proverbe 4, 18...

„Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care strălucește de frumusețe și care își sporește frumusețea naturală printr-o podoabă de mult preț, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziții potrivnice foarte înfățișării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârnește poftă celor desfrânați, cercarea însă vădește cumințenia ei, care nu se potrivește cu cortul cel dinafară.

Pagini