Cartea de față se dorește a fi, pe de o parte, un prinos de recunoștință și de admirație adus Sfinților Părinți care, prin scrierile lor, ne luminează mintea, ne întăresc voința și ne încălzesc inima pentru cunoașterea lui Dumnezeu și urmarea voii Sale, iar pe de altă parte, ea se constituie într-o caldă invitație la lectură adresată omului de astăzi, căci practica lecturii scrierilor sfinților aduce mare folos duhovnicesc celor care aleg să-și hrănească și să-și desfete sufletele în acest fel.