Sfântul Paisie Aghioritul

 

Pentru Biserica Ortodoxă, sfinţenia nu este reuşită omenească, familiarizare morală individuală cu virtuţile, ci legătură şi comuniune cu Dumnezeul Treimic. Cu cât omul doreşte mai mult o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele lui şi se luptă în acest scop, cu atât mai sfinţit este de Creatorul lui, ca să fie slăvit Dumnezeul Treimic în persoana lui şi prin el de întreaga umanitate.

   Prezența lui era prezența dragostei; a dragostei adevărate şi dezinteresate, fără limite. Limitele ei erau nemărginirea. Trăia în ceilalți, fără a înceta vreodată să fie el însuşi. Adevăratul lui eu era aproapele, toți cei de lângă el. Ieşea la propriu din sine, pentru a se oferi celorlalți. Odată oferit celorlalți, îi unea pe toți în sine: în dragostea sa, în purtarea sa de grijă, în neliniştea sa şi, mai ales, în rugăciunea sa.

 Gheorghios Mantzaridis

Profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic

Acum mult timp, în Rai, oamenii trăiau în armonie cu toate animalele, chiar și cu cele pe care noi le considerăm sălbatice, deoarece acestea îi recunoșteau ca fii ai lui Dumnezeu și stăpâni ai lor. Deși astăzi nu mai este la fel, deoarece oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu, El ne spune că va veni o vreme când lumea întreagă va reveni la aceeași stare de pace și înțelegere. Însă, prin puterea iubirii lui Dumnezeu, mulți oameni sfinți s-au împrietenit chiar și cu cele mai de temut animale.

Sfinți și Cuvioși Părinți athoniți precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris și mulți alții ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfințeniei. Întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experiențelor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareț Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaște întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinții athoniți ai veacului...