roman crestin

 

Cartea de față este o împletire spectaculoasă între șirul de trăiri ale protagonistului , succesiunea de evenimente istorice de la sfârșitul secolului al XII-lea și rolul de apărare pe care l-a avut în acest timp Fortăreața Cavalerilor – aflată la granița Siriei cu Libanul – pentru cruciați. Véronique Duchâteau reușește să transpună pe gustul publicului tânăr realitățile istorice și geografice, ținându-l antrenat în dinamica acțiunii chiar și după sfârșirea ultimei pagini.

Martinian, un tânăr din Cezareea Palestinei, îndemnat de părinți să se căsătorească, pornește într-o călătorie la Alexandria spre a-și găsi aleasa inimii. Acest pelerinaj se va dovedi de fapt unul inițiatic, de-a lungul căruia întâlnește ceea ce avea să îi rezerve viața într-un mod cu totul surprinzător.

Romanul pe care îl ai acum în mână te invită într-un periplu înapoi în timp și te face părtaș al pustiului cel plin de taine, te aduce lângă fiecare personaj, fiecare personalitate, înțelegând alături de ei ce înseamnă propria deschidere a inimii, ce...

Alexandru Lascarov-Moldovanu se înscrie printre intelectualii României uitaţi sau puţin cunoscuţi. A trăit în perioada 1885-1971, fiind apreciat, la timpul său, ca slujitor al legii, politician, scriitor, publicist, traducător. În toată viaţa sa exemplară şi prin toată opera sa, Alexandru Lascarov-Moldovanu s-a învrednicit a se face Domnului „slavoslovitor”.

Fiecare viață trăită în Hristos este o viață care merită povestită. Această poveste este ca o apă vie ce poate fi turnată în multe forme: într-un ulcior de lut sau într-o cană din care se soarbe de obicei cafeaua, într-un biberon ce hrănește pruncii sau în eprubeta unui cercetător științific. Important este ca ea să fie scoasă la lumină și să fie împărtășită tuturor. Să devină albie de urmat sau hrană, subiect de contemplare sau pretext de comuniune la „un pahar de vorbă”.

O liniște bună se coborî în încăperea sufletului, curățită de păianjenii îndoielii. Într-o după-amiază viforoasă, pe când cugeta la aceste lucruri, trecu prin dreptul casei convoiul știut. Privind pe geam, Tătunu fu pătruns până în adâncuri de înduioșare și milă. Înserarea cernea păienjeniș de umbre, fulgi mari pieziși băteau împotrivaconvoiului. Un soldat ducea în frunte o cruce. Nu mai era nici trompet, nici preot. Doi gropari veneau după car. Lădoiul avea la sine numai un singur lemn omenesc.