Cartea depășește statutul unei simple evocări, constituindu-se și într-o veritabilă cronică de viață monahală românească în mijlocul neamurilor adunate sub brâul ocrotitor al Maicii Domnului, în Athos. Aplecarea smerită a Părintelui Petroniu, așa cum îl vedem la venerabila vârstă de 94 de ani, în fotografie, pe coperta volumului, e semnul fizic, văzut, al multelor roade pe care le-a izvorât prin lucrarea sa neobosită la Neamț, la Cernica, la Antim, Slatina, Curtea de Argeș, Sihăstria și Prodromu – un pom aplecat sub greutatea roadelor pe care le poartă....
Eşti aici
Petroniu Tănase
Volumul cuprinde mărturii inedite, desprinse din experiența personală a autorului alături de doi dintre marii duhovnici ai neamului românesc: Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Petroniu Tănase.
Din experiența sfinților învățăm că pocăința este întoarcerea omului de la lucrurile contrare lui Dumnezeu și contrare firii la lucrurile plăcute lui Dumnezeu și conforme cu firea umană așa cum a creat-o Dumnezeu. Astfel, pocăința este întoarcerea de la nepăsare și nesimțire duhovnicească la trezvie (priveghere) și simțire sfântă. Pocăințaeste întoarcerea de la starea de boală pricinuită sufletului prin păcat la starea de sănătate a sufletului, prin dobândirea virtuților. Pocăința este întoarcerea de la înstrăinarea de Dumnezeu la prietenia cu Dumnezeu și...