patriarhul Teoctist

 

Este adevărat că se vorbește mai mult despre credință, care fără sublinierea rolului faptelor bune își pierde valoarea sa. Credința este virtute teologică, este bunul creștinului, dar este și cuprinderea adevărurilor dumnezeiești descoperite nouă. Credința ca virtute creștină își are rolul ei deplin atunci când este însoțită de dragostea evanghelică. Astfel ea naște faptele bune, creează posibilitățile facerii de bine, de dăruire pentru semeni, pentru țară, pentru neam și pentru lume.

Preafericitul povestea cu lacrimi în ochi despre viața lui din copilărie, despre cum umbla desculț și cum îl zgâriau rugii și pălămida, despre cârlanii săi, pe care i-a îndrăgit, și despre drumul pe care l-a luat viața lui, fără să-i fie vreodată rușine că a avut părinți țărani și neștiutori de carte, dar și fără să se laude cu ceea ce a realizat. Totdeauna spunea că numai Dumnezeu l-a învrednicit să ducă acea misiune de păstor al Bisericii Ortodoxe Române până la sfârșitul vieții de călător pe acest pământ. 

Lucrarea de față, alcătuită de părintele profesor dr. Ștefan Oprea, este una de valoare prin sinteza teologico‐misionară, ecumenică pastorală și culturală în spiritul etosului creștin românesc, ce prezintă scrisul și gândirea celor doi Patriarhi ai Bisericii noastre. Lucrarea este deopotrivă interesantă pentru cercetarea teologică, cât și pentru evaluarea coordonatelor misiunii Bisericii noastre la cumpăna dintre cele două milenii.