Eşti aici

părintele Sofronie Saharov
 

Lucrarea de față adună între coperțile ei documentele sau procesele-verbale ale unui eveniment duhovnicesc ce a avut drept scop întâlnirea în duh cu Sfântul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul și Starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie.

Corespondența Sfântului Sofronie – un ocean de teologie

Deseori m-am gândit ce s-a pierdut de când tastele au luat locul condeiului de scris. De când zgomotul tastaturii a acoperit – aproape în întregime – sunetul fin, ca de vals, al cernelii pe hârtie mânată de peniță. Citind și recitind lucrarea Alinei Ana Nistor, Cuvinte purtătoare de viață în epistolele Sfântului Sofronie Athonitul (Editur Doxologia, Iași, 2020, 138 pg.) am descoperit parte din răspuns. Pierdem enorm.

Scrisorile sunt o parte importantă din moştenirea du­hovnicească lăsată de Sfântul Sofronie. Din mărturiile celor care l-au cunoscut aflăm că Sfântul Sofronie scria ca şi cum ar fi vorbit şi făcea astfel teologie la modul practic, nu teoretic. Avea cuvânt pentru fiecare în parte, dar niciodată nu scria ceva fără să se roage mai întâi, fără să ceară cuvânt prin rugăciune. Avea o mare seriozitate şi responsabilitate pentru fiecare cuvânt pe care-l scria cuiva şi spunea că,...

Viaţa creştinului, potrivit arhimandritului Sofronie, se defineşte, mai mult decât prin manifestările ei exterioare, prin experienţele interioare din planul duhului. Din acest motiv, cuviosul era reţinut în ceea ce priveşte descrierea aspectelor exterioare ale vieţii sale. Considera mai importantă predispoziţia lăuntrică ce stă la baza faptelor fiinţei umane, structura internă a mişcărilor exterioare, istoria interioară a omului, istorie de ordin spiritual.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Părintelui Sofronie, a avut privilegiul şi binecuvântarea de a vieţui mulţi ani alături de fericitul Stareţ şi de a fi părtaş învăţăturii acestuia, atât celei scrise, cât mai ales celei transmise prin viu-grai. Multe din temele duhovniceşti despre care a învăţat Părintele Sofronie nu au fost formulate în scris, ele fiind scoase la iveală de către Părintele Zaharia, pentru a întregi opera nepreţuită a...

Sală arhiplină, la cea de-a doua conferință susținută de părintele Zaharia Zaharou la Iași

Dacă miercuri seară părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex - Marea Britanie a susținut la Centrul „Providența” conferința „Lacrimile. Tămăduirea persoanei”, în această seară a vorbit în fața unui public numeros despre „Cele 3 perioade ale vieții duhovnicești cu referire la învățăturile Sfântului Siluan și ale Părintelui Sofronie Saharov”. La eveniment au participat preoți, profesori, părinți consilieri, precum și foarte mulți tineri.