Eşti aici

învățătură
 

Mai poate fi  împăcată  învățătura tradițională a Bisericii despre iad cu viziunea care spune că Dumnezeu îl iubește pe om?

Reprezentând un răspuns detaliat la această întrebare majoră, dar și la multe altele de aceeași profunzime – fără a trece cu vederea „teoriile la modă” despre iad din cultura contemporană –, cartea Părintelui Lawrence R. Farley poate fi socotită și un studiu istorico-hermeneutic asupra temei atât de sensibile a iadului și a pedepsei...

Toată virtutea şi iubirea trebuie să le avem în inimă! Atunci când în inimă nu le avem pe acestea, nu le avem nici în realitate. Dumnezeu nu S-a adresat gurii noastre, spunându-i: iubeşte, smereşte-te, fii milostivă, roagă-te, cere, cheamă-Mă în ajutor ş.a., ci inimii noastre!
De aceea, trebuie să avem iubire, smerenie, milă, rugăciune şi celelalte virtuţi în inimă. Iar atunci când acestea vor petrece în inimă, neapărat se vor face văzute, căci focul ascuns se face...

Obiectivul acestei lucrări este prezentarea sistematică şi detaliată a învăţăturii dogmatice a Sfântului Isidor Pelusiotul (360-440/450), şi mai cu seamă a triadologiei sale, aşa cum este expusă în corpusul epistolar. În acelaşi timp, am încercat să comparăm învăţătura sa despre Dumnezeu cu cea a Sfântului Chiril al Alexandriei (378-444). Originalitatea cercetării de faţă o reprezintă chiar subiectul în sine: triadologia Sfântului Isidor, fiind un studiu analitic de...