Eşti aici

Întampinarea Domnului
 

Lucrarea aceasta cuprinde Canonul de rugăciune scris de Sfândtul Andrei Criteanul pentru sărbătoarea Întâmbinării Domnului (2 februarie) și un cuvânt introductiv din opera Sfântului Neofit Zăvorâtul din Cipru (28 septembrie), intitulat „Cuvinte de laudă la Sfânta Întâmpinare a Domnului și despre pocăință și despre dumnezeiasca Împărtășire fără de prihană”

„La Chandeleur” - Sărbătoarea Lumânărilor

Această sărbătoare a Întâmpinării Domnului era foarte populară chiar și în Occident, unde era numită în general „La Chandeleur”, adică „Sărbătoarea Lumânărilor”, deoarece, potrivit unei tradiții vechi la litia acestei sărbători toți credincioșii purtau în mâini lumânări aprinse pentru a aminti de gestul bătrânului Simeon care L-a purtat în brațe pe Hristos, Lumina cea adevărată. Aceste lumânări, care erau sfințite în ziua acestei sărbători, erau păstrate apoi cu evlavie, fiind considerate ca păzitoare de furtună.

Predica la sărbătoarea Întâmpinării Domnului

Episodul acesta al intrării Domnului în Templu, al primirii Sale în brațe de bătrânul Simeon, reprezintă o minunată concluzie a tuturor Evangheliilor despre copilărie pe care le-am citit în ultimele luni, la Crăciun și în perioada de pregătire de dinainte. Este un episod care reunește tot ceea ce am putut contempla de-a lungul ultimelor săptămâni. Bătrânul Simeon îi reprezintă pe toți săracii lui Israel, pe acea rămășită a lui Israel care L-a întâmpinat pe Domnul, care Îl aștepta și care L-a recunoscut în pruncul adus de părinți la Templu.

2 februarie – Întâmpinarea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos la Templu

Astăzi, sărbătorind întâmpinarea lui Hristos de către drepții Simeon și Ana la Templu, ajungem la capătul unei serii de sărbători care ne-au condus prin întunericul nopților lungi și friguroase de iarnă, o serie de sărbători care au scos la lumină diferite aspecte ale căutării sau găsirii noastre de către Dumnezeu: Cuvântul devine trup în mica peșteră întunecoasă, în adâncurile pământului; arătarea lui
Dumnezeu prin scufundarea în ape.