Eşti aici

Ilarion Alfeyev
 

Convertirea Mitropolitului Antonie de Suroj

Unul dintre cei mai renumiţi predicatori ortodocşi din lume, mitropolitul Antonie Bloom, a fost necredincios în copilărie, şi nimic din ce auzea despre Hristos nu îi stârnea în suflet nici un fel de simpatie faţă de creştinism. Într-o bună zi, indignat fiind de predica unui preot, s-a hotărât să verifice dacă creştinismul, aşa cum era el descris în istorioare mieroase, era într-adevăr atât de puţin interesant. A luat Noul Testament, a ales din cele patru Evanghelii pe cea mai scurtă, ca să nu piardă prea mult timp, şi a început să o citească.

Chemarea divină

Un discurs despre credinţă nu este niciodată primit cu uşurinţă. Iar în zilele noastre, oamenii sunt în aşa măsură frământaţi de problemele existenţei, încât mulţi dintre ei nu au pur şi simplu timp să audă un asemenea discurs şi să înceapă să se gândească la Dumnezeu. Adesea sentimentul religios se rezumă la a sărbători Paştele şi Crăciunul, la a respecta anumite rituri, numai din dorinţa de a păstra o legătură cu originile, de a nu se îndepărta de tradiţiile naţionale.