„Religia apostolilor. Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime și divinitatea lui Hristos au fost evoluții ulterioare datorate Părinților și sinoadelor ecumenice... Deși pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta și a înțelege Vechiul și Noul Testament, precum și închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.”
Eşti aici
Editura Doxologia
Editori: Pr. Dragoș Bahrim și Dragoș Mîrșanu
Volumul de faţă are la bază textele a mai multor studii și articole publicate în ultimii nouă ani în diverse periodice și volume colective. Dar întrucât procesul de elaborare a acestei schiţe monografice a presupus prelucrări semnificative ale materialelor originale, ele vor fi semnalate doar în lista bibliografică. Lucrarea are un caracter introductiv și nu-și propune să epuizeze problema donatismului, care încă reprezintă o provocare pentru cercetătorii de azi.
Introducere și note de CLAUDIU-GEORGE DULGHERU
Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiți s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele și trupurile celor morți nu se întorc în „neființă”, cum se afirmă prea ușor astăzi. Deși trupurile despărțite de suflete se descompun în pământ, așteptând recompunerea lor la sfârșitul veacurilor, sufletele rămân conștiente de sine și după moarte, așa cum insistent s-a argumentat în Răsărit.
Viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
În multe situații, ne declarăm credința în Dumnezeu, afirmăm că nici un fir de păr nu cade fără știrea și voia Lui. Mărturisim că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.
Ediția a doua, revizuită
Ediția a doua, revizuită
Drumul către sfințenie trece prin hotare nebănuite. În secolul al IV-lea, creștinii, considerați dușmani ai Imperiului Roman, sunt hăituiți, arestați, torturați și executați. Macrina și soțul ei, Vasile, cândva creștini înstăriți, fug împreună cu fiul lor mic în pădurile muntoase de la sud de Marea Neagră. Acolo, Macrina și familia ei trăiesc în pribegie timp de șapte ani. Multele încercări o vor duce într-un peregrinaj aspru în sălbăticie, trăind apoi în condiții grele pe străzile Neocezareei.
