Teologia ortodoxă nu este atât de mult despre Dumnezeu (cine ar ști cine este Cel ce Este?), cât despre modul cum lucrează minunat în lume, motiv pentru care este doxologică, trăită nece-remonial și frumoasă în toate formele ei de exprimare, imnografic, imnologic sau mistic, întru evlavie. Ea are menirea de a conduce pe credincios la „spor în viață și în credință”, la practici liturgice în mediul familial din orice timp și loc. Fiecare capitol se pretează la a fi dezvoltat independent, prin comparație cu alte dezvoltări interconfesionale, dar nu este...
Eşti aici
dogmă
Georges Florovsky (1893-1979) a fost unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi ai secolului XX. Apelul său la întoarcerea la Sfinţii Părinţi, străduinţa sa ca scrierile patristice să devină izvorul principal pentru gândirea teologică modernă a avut un impact puternic asupra întregii gândiri creştine moderne. Acest volum conţine cele mai importante studii scrise de Florovsky şi oferă cititorilor texte esenţiale ale marelui teolog care, în prezent, sunt greu accesibile şi, de cele mai multe ori, editate îndoielnic.
Pornind de la mărturiile Părinților Bisericii primare referitoare la contracepție, lucrarea de faţă analizează problema actuală a contracepției prin spectrul întregii tradiții dogmatice a Bisericii Ortodoxe.
„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile.