ca tămâia înainte Ta...
Spațiul bisericii nu este numai plin de lumină, ci și de mireasmă. În timpul slujbelor, în anumite momente precizate de Tipic, preotul sau diaconul tămâiază, pe rând, icoanele și pe credincioși. Uneori el tămâiază de pe solee icoanele de pe iconostas și/sau pe credincioși, alteori, cădește și icoanele aflate pe proschinitare sau pe pereții naosului, precum și pe toți credincioșii.