Personalitatea și opera Sfântului Anastasie Sinaitul (630- aprox. 700) au fost reconsiderate mai ales în ultimii cincizeci de ani, prin eforturile conjugate ale unor importanți filologi, patrologi și bizantinologi. Deși operele sale au fost atribuite de-a lungul anilor unor autori diferiți, corpusul anastasian este văzut astăzi mult mai unitar. Judecând după lucrările care au ajuns până la noi sub numele său, sau prin referirile la alte lucrări ale sale pierdute, descoperim un autor prolific, deopotrivă polemist, exeget și îndrumător duhovnicesc.