Prezența lui era prezența dragostei; a dragostei adevărate şi dezinteresate, fără limite. Limitele ei erau nemărginirea. Trăia în ceilalți, fără a înceta vreodată să fie el însuşi. Adevăratul lui eu era aproapele, toți cei de lângă el. Ieşea la propriu din sine, pentru a se oferi celorlalți. Odată oferit celorlalți, îi unea pe toți în sine: în dragostea sa, în purtarea sa de grijă, în neliniştea sa şi, mai ales, în rugăciunea sa.
Gheorghios Mantzaridis
...
