Eşti aici

Basme
 

„Trei ore de Crăciun” – o poveste care ne amintește că timpul petrecut în familie este neprețuit

Chiar de Sărbători, o familie de iepurași a fost despărțită din cauza unei boli. Doamna Iepure împreună cu mezinul familiei sunt nevoiți să rămână pentru o vreme în Bârlog, un spital din pădure, pentru ca puiul să se facă bine. 

Chiar și așa, familia a reușit să se reîntâlnească pentru trei ore, acasă, la masa de Crăciun, depășind granițele bolii și ale frigului. Bârlogul și vizuina iepurașilor s-au îmbrățișat pentru câteva ore, făcând loc bucuriei, comuniunii și spiritului călduros, reîntregitor și iubitor al Crăciunului.

Sfinții – adevărați eroi și modele de urmat pentru copii

Părinții doresc să formeze în pruncii lor un caracter frumos și puternic pentru a trăi o viață fericită, iar copiii urmează exemplul părinților și al celor din jur, dar și al eroilor din cărți. În volumul „Viața fericitei Xenia din Sankt Petersburg povestită copiilor” ni se propune un altfel de erou, unul atipic pentru benzile desenate din zilele noastre, dar atât de întâlnit în creștinismul ortodox strămoșesc – sfântul. 

„O zi specială pentru Tata Panov” – o poveste cu tâlc pentru copiii de toate vârstele

„O zi specială pentru Tata Panov” este o poveste de iarnă (și nu numai) de o mare sensibilitate. 

Tata Panov este un pantofar amabil și iubit de cei din jur, dar nu are pe nimeni alături de el și se simte foarte trist din această cauză. Citind din Biblie, se înfiripă în inima lui dorința fierbinte de a-L întâlni pe Hristos, Care îi promite că va veni în vizită la el a doua zi. Și Iisus chiar vine, dar nu așa cum se aștepta bătrânul, care astfel învață că Dumnezeu este mereu prezent în jurul nostru: trebuie doar să ne deschidem inima ca să-L vedem.

     A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;

          De când se scria musca pe părete,
          Mai mincinos cine nu crede.

     A fost odată un împărat...